Înfoliere
Înfolierea este un procedeu de plastifiere cu folie între 25-80 microni. Faţă de laminare, unde cele două folii se lipesc unul de altul, la înfoliere folia se lipeşte direct de hârtie, deci se poate înfolia numai o faţă, precum se poate tăia şi la ghilotină, nefiind necesar să rămână folie în afara colii. Specificaţii - înfoliatul se poate realiza cu folie mată sau lucioasă, pe o faţă sau pe ambele feţe. Utilizare - meniuri - coperţi - mape cu buzunar - cărţi de vizită
Înfoliere Cluj
Tipar cu zaț
Tipărirea cu zaț, o formă de tipar înalt, este un procedeu de imprimare a textului și imaginilor folosind o presă tipografică cu caractere mobile a căror suprafață activă este reliefată față de suprafața neutră și a căror direcție și orientare sunt inversate. Pe suprafața activă se aplică cerneală iar apoi este presată într-o coală de hârtie pentru a obține o imagine pozitivă orientată de la stânga la dreapta. Zațul sau compoziția tipografică reprezintă ansamblul caracterelor, de obicei metalice, care compun textul cules și așezat în rânduri și forme de dimensiuni corespunzătoare paginilor ce urmează a fi tipărite. A reprezentat forma standard de tipărire a textului de la inventarea sa de către Johannes Gutenberg la mijlocul secolului al XV-lea până în secolul al XIX-lea și a continuat să fie utilizat pe scară largă pentru cărți și alte întrebuințări până într-a doua jumătate a secolului al XX-lea. În secolul al XXI-lea, tipărirea cu zaț comercială a fost reînviată de folosirea plăcilor de fotopolimer lavabile aderate la o bază de înălțime apropiată de cea a caracterului, pentru a produce o suprafață imprimantă reliefată, de obicei din elemente artistice sau tipografice create pe cale digitală.